Primarul care şi-a mărit leafa cu 50% pe motiv de „dificultate“

Zeci de primării din Dâmboviţa au fost date în judecată de către Prefectura Dâmboviţa, după ce edilii şi-au mărit considerabil veniturile adăugându-şi la salariu sporuri nesimţite. Unii primari au crezut de cuviinţă să ia bani în plus în fiecare lună pe motiv de stres sau dificultate, alţii şi-au mulţumit funcţionarii cu sporuri de dispozitiv, confidenţialitate sau fidelitate.

În această situaţie sunt 47 de administraţii locale din Dâmboviţa, dintre cele 90 ale judeţului. Cei mai mulţi primari s-au bazat pe Decizia 794 din 2016, pronunţată de Curtea Constiţională, atunci când şi-au acordat aceste sporuri. În multe cazuri, Prefectura Dâmboviţa a câştigat procesele, iar în altele încă se aşteaptă decizia instanţelor. Până acum, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a pierdut niciun proces.

Aşa se face că unii primari, dar şi funcţionari publici din subordinea lor plecau acasă cu sume cuprinse între cel puţin 25% şi 100% din valoarea salariului de bază.

Nicolae Alecu, primarul comunei Odobeşti, judeţul Dâmboviţa FOTO damboviteanul.com

Primarul din Odobeşti, de exemplu, şi-a dat spor de dificultate de 50% în fiecare lună ca urmare a activităţii grele pe care o depune în comisia locală de fond funciar. Acesta nu a uitat nici de angajaţii din adiministraţia locală, 18 la număr, cărora le-a mărit leafa cu 25%.

„Am luat această decizie din cauza salariilor mici care au fost până la 1 iulie. Am zis că poate ne ajută să ne ţinem oamenii pe loc. Ne-au plecat mulţi oameni din sistem. Le-am cordat sporul pentru că avem tot felul de incidente la Primărie. Chiar zilele trecute am avut un incident în care funcţionarii publici au fost bruscaţi, înjuraţi de localnici. Dar dacă Prefectura a ales să le atace, asta e. Sporul era destinat pentru toţi cei 18 salariaţi ai Primăriei”, spune primarul Nicolae Alecu, care spune că hotărârile CL Odobeşti nu au produs efecte întrucât au fost atacate de Prefectură.

Primăriţa din C0rnăţelu trebuie să restituie 3.600 de lei

În Cornăţelu, primăriţa, vicele şi secretarul trebuie să dea înapoi sumele aferente sporurilor primite pe două luni.

„S-au dat aceste sporuri timp de două luni. Era vorba de Fondul Funciar care funcţionează în continuare fără plată, fără nimic, la care noi muncim non stop numai benevol şi acum răscolim ce s-a trecut cu vederea în trecut. Prefectura Dâmboviţa a făcut recurs în Contencios Administrativ şi le-a tăiat. Prefectura a blocat aceste hotărâri pentru că ele s-ar fi dat doar într-un singur an, dar mie mi se pare că dacă o comisie funcţionează continuu şi are masiv de lucru, că încă mai punem în posesie oameni şi ne prezentăm şi la comisiile de fond funciar, se munceşte. Eu, viceprimarul şi secretarul am avut acest spor”, ne-a spus Floarea Rădulescu, primarul comunei Cornăţelu.

De la Primăria Aninoasa, una dintre primăriile cu cele mai multe sporuri introduse, nu am reuşit să obţinem prea multe informaţii. “Nu mi-am băgat mie. Funcţionarii au solicitat şi Consiliul Local le-a acordat. Acum sunt la o instruire la Craiova şi nu pot vorbi acum. Nu ştiu acum să dau detalii”, ne-a transmis edilul Constantin Maricescu.

Am aflat noi, însă, că angajaţii au primit până la intervenţia Prefecturii, sporuri de confidenţialitate, fidelitate şi dispozitiv în cuantum de 100% din salariu.

Sursa: http://adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *